Cum m-am apucat de citit?

LIBRIS.ro - librăria ce respectă Oamenii și Cărțile

Promoții: cărți de beletristică și cărți noi

   Se spune că marile iubiri au început cu sentimente de îndoială sau chiar ură. N-aș putea spune că povestea dragoste dintre mine și lectură a început cu ură, dar nici dragoste la prima vedere n-a fost. 
   Oricărui copil îi plac poveștile, iar eu nu am fost o excepție de la această regulă. Dar ce se întâmplă când ajungi la vârsta la care se presupune că ți le poți citi singur și tot mai ceri o poveste înainte de culcare? Oamenii încep să privească cu suspiciune. Ce se întâmplă cu acest copil? De ce nu-și citește singur poveștile? gândesc ei. 

*povestea mea favorită în copilărie*

   E drept, nu fugeam chiar atât de departe de citit. Mai din obligație, mai din plictiseală, mă mai apropiam din când în când de câte o cărticică cu basme. În școala primară preferam să îmi fac tema la matematică decât să citesc. Și exact asta am făcut. O perioadă am refuzat să citesc lecturile obligatorii pentru școală, iar familia a venit cu soluția salvatoare, că doar nu se putea să merg cu tema nefăcută. Eu aveam să stau cuminte pe scăunel și să ascult ce îmi citeau ei. Părea simplu, îmi plăcea să ascult. După o oră, două, trei, părea că nu se mai termină. Priveliștea pe care o aveam de la fereastra camerei mă fascina mai mult decât ce auzeam. Până și frunza aceea verzuie ce se legăna pe creanga de jos era mult mai interesantă. La finalul cărții s-a impus și inevitabila întrebare. Ce am reținut? Ce reținusem? Cam nimic, iar după câteva serii de bâlbâieli am fluturat steagul și mi-am recunoscut înfrângerea. 

*primele mele cărți cumpărate*

   Cum am ajuns eu din situația de atunci la peste două sute de cărți citite complet în prezent? Cu multă răbdare. Cu multă pasiune. Și cu multă curiozitate. Poate și un pic de noroc.

   Atingând la o vârstă destul de măricică, ajunsesem să constat că nu citisem niciun roman, ci doar volume subțiri de povestiri scrise de Hans Christian Andersen, Charles Perrault, Frații Grimm. 

   Rușinea se infiltrase în mine. Dar, cumva, am reușit să găsesc o fărâmă de voință. Era undeva, acolo, adânc implantată. Era vară. Mi-am luat inima-n dinți și am mers la bibliotecă. O decizie mai bună de atât nu aș fi putut să iau. În vacanța aceea am marcat ca citite trei cărți. Și aceasta a fost prima etapă din povestea Cum am început să citesc. Până aici, povestea are trei protagoniști: rafinatul domn Willy Fog, aventuroasa Alice și curiosul Buratino. Aș spune că mai exista și protagonistul numărul patru, dar, în aceea vacanță am fost doar personaj episodic. În rarele momente când luam pauză de la citit și recitit mă sinchiseam de propria-mi ființă.

   Trei cărți poate părea o nimica toată, dar pentru mine, cele trei au însemnat mult mai mult. Au fost ca o a doua șansă de a gusta lectura.

*a rămas cartea mea de suflet*

   Vara care a urmat după aceea a însemnat a doua etapă a formarii mele ca cititor pasionat. Am prins gustul cărților fantasy. De la vampiri până la vârcolaci și vrăjitoare, de la fantome până la extratereștrii și monștrii, toți mi-au animat fiecare clipă petrecută citind. De la fantasy am trecut la romance, apoi la distopia, mister și horror. 
   Literă. Cuvânt. Rând. Pagină. Capitol. Volum. Raft. Bibliotecă. 
   Au urmat ani și ani în care am respectat cu pasiune acest ritual. Am devenit o altă persoană. S-ar zice că m-am maturizat, dar tot cu sufletul de copil am rămas. Nu-mi este rușine de ceea ce sunt, de ceea ce am devenit. Acum, am aproape nouăsprezece ani, mă pregătesc să dau examenul de care depinde tot viitorul meu. Înconjurată de incertitudini, un singur lucru mi-este clar: voi continua să fac ceea ce-mi place. Să citesc. Să trăiesc. Și să mă bucur de fiecare clipă pentru că viața fără lectură este anodină.
   Aceasta a fost povestea mea de iubire dintre mine și cărți intitulată Cum m-am apucat de citit? Poate nu este atât de clar, dar, finalul este unul moralizator din care se pot deduce o serie de idei complementare. Oricine și orice merită o a doua șansă. O carte are capacitatea de a te schimba. Ar fi inutil să încep a spune care sunt beneficiile cititului, le știe oricine efectul asupra vocabularului și activității cerebrale. Cel mai bun exemplu în acest caz sunt eu. Tu. El. Ea. Toți cei care au curajul de a spune Da, eu citesc!
   Eu mai cred ceva. Oricui îi place să citească. Fie că sunt cărți de beletristică, ziare, reviste sau doar statusul de pe rețelele de socializare, noi, oamenii suntem dependenți de lectură. Evident, și ea de noi.
Dinozaurii nu știau să citească și priviți ce s-a întâmplat cu ei.

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov